Lectura si ceai

Motto: Vine vremea la izvoare să mă întorc iar

Seară de lectură organizata lunar, într-un cadru liniștit, la un ceai, cu lumânări și muzică în surdină la MIB. Lecturăm cu glas fragmente alese din cărtile Mariei Montessori sau din alte surse care au ca esență frumosul existentei umane. Discutăm și aprofundăm. Întelegem. Sau măcar înaintăm. Împreună.

Locație: Montessori Institute of Bucharest, Piața Victoriei – Str Dragoslavele, Nr 2-4, Et 1

  • Tema: Copilul invizibil, autor Gaspar Gyorgy, partea a II a „Asumarea copilăriei şi recunoaşterea nevoilor ignorate”, capitolul 4 (Educarea copiilor înseamnă creşterea părinţilor) şi capitolul 5 (Relaţii = Intimitate. Dansul legăturii părinte-copil)

„Ataşamentul sau capacitatea de conectare este unul dintre cele mai frumoase daruri pe care le primim de la viaţă. Ataşamentul este prima formă de comunicare, existentă încă din perioada în care bebeluşul se manifestă doar prin sunete şi gesturi, şi rămâne pentru întreaga viaţa cea mai expresivă manieră de traducere a emoţiilor şi trăirilor noastre. Am putea spune că perioada pe care părinţii şi copiii o petrec în această staţie este de aproximativ doi ani de zile, dar merita să luaţi în calcul o marjă de plus/minus câteva luni.”

„Potrivit observaţiilor ştiinţifice, aceasta este durata necesară pentru ca un copilaş să ajungă să fie echipat biologic, psihologic şi spiritual pentru a se îndrepta către următorul punct al călătoriei. Iar principală lecţie relaţională pe care cel mic o învaţă este că, la nevoie, cei din jurul lui reprezintă cea mai eficientă resursă pentru supravieţuire. Maniera în care părinţii îi pot confirma acest lucru rezidă în disponibilitatea totala şi căldura emoţională pe care o manifestă faţă de nevoile lui.”

Dată: vineri, 27 ianuarie 2017, ora 18:00

Participanți: Educatori şi învăţători Montessori

  • Tema: cap. „Ce pot face parintii” din cartea „Prieteni buni, dusmani aprigi” de Michael Thomson

„In acest capitol voi oferi parintilor sugestii cu privire la ce pot face cand stau pe margine, urmarindu-si copiii in timp ce inoata in apele tulburi ale razboaielor pentru popularitate, ale cruzimii sociale si ale tradarilor in prietenie. Ceea ce imi doresc este sa pot ajuta parintii anxiosi sa nu aiba reactii exagerate. majoritatea copiilor mici nu au nevoie ca parintii sa le gestioneze viata sociala. Ceea ce au nevoie este ca parintii sa ofere un mediu stabil si incurajator pentru experimentare: un bazin cu salvamar. Cei mai buni salvamari sunt relaxati si increzatori, dar cand vad un copil care se lupta cu valurile intervin promt. ”

Data: miercuri, 23 noiembrie, ora 18:00

Participanți: Educatori Montessori

  • Tema: cap. „Structure and Spontaneous Learning” din cartea „Tending the Light” de John Snyder

„If Montessori education is a pedagogy of freedom, what is the role of structure in our pedagogy, and what kind of structure best supports the child’s project of self-construction? How we think about structure and our role in providing it makes a big difference in the many little pedagogical decisions we make every day, and these, in turn, make a big difference in the experience of the children in our care.”

Data: vineri, 11 noiembrie, ora 17:30

Participanți: Învățători Montessori

  • Tema: „Copiii si prietenia – un tur al dezvoltarii” din cartea „Prieteni buni, dusmani aprigi” de Michael Thompson.

Cum se construiesc prieteniile in copilarie? Ce inseamna prietenia pentru copilul de diferite varste si ce asteptari este rezonabil sa avem la fiecare varsta? Cat de importanta este prietenia in dezvoltarea sociala a copilului? Acest capitol lamureste care este diferenta intre abilitatile sociale ale copilului si prietenie, la care se adauga informatii despre rolul adultului in stabilirea si stabilizarea prieteniilor. Sunt copii care au abilitati sociale dezvoltate si totusi nu au prieteni. Si invers. De ce oare? Cum influenteaza modelul de atasament al copilului prietenia dintre copii?

„Un copil trebuie sa aduca intr-o relatie un sentiment de incredere in sine si in celalalt, pentru a o transforma in prietenie. Prieteniile printre copiii foarte mici sunt contexte sociale care se aseamana diadelor armonioase mama-copil. Ceea ce caracterizeaza cele doua prietenii pe care le-am observat in aceasta grupa de copii de trei ani este un sentiment de bunavointa si incredere ce reconfigureaza atasamentul de care s-au bucurat fara indoiala alaturi de mamele lor. Daca sentimentul de armonie este absent, prietenia esueaza”.

Data: marti, 19 octombrie, ora 18:00

Participanți: educatori și învățători Montessori

  • Tema: 

Data: marti, 27 septembrie, ora 18:00

Participanți: educatori și învățători Montessori

  • Tema: cap. „Să educăm pentru pace”, din cartea „Educație și pace ” de Maria Montessori

Data: Miercuri, 31 august, ora 18:00

Participanți: educatori și învățători Montessori

  • Tema: Jocul in educatia Montessori, citim din „Playful Learning in Montessori Education ” de Angeline Lillard

Data: Vineri, 24 iunie, ora 18:00

Participanți: educatori și învățători Montessori

  • Tema: Imaginația în viața copiilor, citim din „London Lectures 1946” de Maria Montessori

La vârste diferite există etape diferite ale construirii inteligenței. La animale, inteligența înseamnă să devină capabile de a recunoaște diferite lucruri. La om, inteligența este imaginativă, aceasta este adevarata formă de inteligență. Omul își poate imagina lucruri care nu există și le poate construi. Activitatea inconștientă se află în conexiune cu construirea imaginației. Imaginația ne însoțește întreaga viață.

   Copiii demonstrează această putere prin faptul că sunt atât de pasionați de povești. Faptul că le plac atât de mult ne arată că sunt capabili să le reconstruiască în minte chiar și atunci când poveștile se situează în afara limitelor experienței lor proprii. Putem observa etape clare în procesul acesta de reconstruire. Copiilor de trei ani și jumătate sau patru ani le place să asculte aceeași poveste repetată de nenumărate ori, în loc să aleagă povești noi. Acest lucru are corespondență în repetarea unui exercițiu din planul fizic – ca atunci când copiii, construindu-și modul de coordonare al mișcărilor, repetă același exercițiu la nesfârșit.

Așadar, în timpul acestei perioade inițiale, observăm același fenomen de repetiție; copiii vor să asculte aceeași poveste la nesfârșit. Faptul că toți copiii simt o asemenea plăcere la această activitate ne arată că există o activitate ce are loc la nivel mental, o activitate desfășurată în jurul unui aspect aflat în dezvoltare, aflat în construcție. Această plăcere este aproape senzorială. Este un fenomen primitiv. Stadiul senzorial al imaginației poate fi comparat cu plăcerea oferită de imagini la nivel senzorial. Reconstruirea este aproape senzorială în această etapă. Avem această putere de a fi capabili de construirea unei viziuni, de a fi capabili de acest proces interior de construire”. (Maria Montessori)

Data: vineri, 27 mai, ora 17.30

Participanți: educatori și învățători Montessori

  • Tema: Învățarea prin observare, din cartea „Creative Development in the Child” de Maria Montessori

Data: 12 februarie, ora 17.30

Participanți: educatori și învățători Montessori