Cursul cu certificat de asistent de educator AMI se adresează tuturor celor interesați de construirea și dezvoltarea personalitații, precum și de înțelegerea copilului și a copilăriei. La aceste cursuri pot participa asistente Montessori care lucrează deja la clasă, dar conținutul cursului este relevant și pentru părinți, bunici, bone, directori de grădinițe, educatori în sistemul educațional convențional sau alternativ și pentru toți cei interesați de cunoașterea abordării Montessori. Certificatul AMI este recunoscut la nivel internațional, cursurile susținute la MIB fiind acreditate de Association Montessori Internationale.
Obiectivele cursului
În mod particular, veți avea ocazia să înțelegeți:
– importanța observării în lucrul cu copilul
– conceptele Montessori de libertate și disciplină
– cum să câștigați încrederea copilului
– puterea minții absorbante a copilului la această vârstă
– felul în care se construiește mediul pentru a răspunde nevoilor copilului
– abilitatea de a permite copilului să devină din ce în ce mai independent
– tehnici de construire și menținere în bună stare a materialelor din mediu
– tennici de îmbogățire a vocabularului
Pentru mai multe detalii, dați click pe imaginea de mai jos, care include broșura cursului.
Trainer AMI: Mariana Uliță
Durata: 35 ore de curs online, 25 de ore de lucru individual ghidat de trainer și 9 ore de observare
Perioada: 10 – 28 noiembrie 2022, online, pe Zoom
Program: Luni – Vineri: 15.00 – 18.30
Cerințe de obținere a certificatului:
– prezența în proporție de 90%
– predarea însemnărilor orelor de observare
– întocmirea a 3 eseuri de minim 500 de cuvinte fiecare
Taxa de participare/persoană: 600 € (TVA inclus)
Plata se va face în lei la cursul BNR din data emiterii facturii.
Limba de predare: română.
Pentru înscrieri, vă rugăm să completați formularul de înscriere și acordul pentru prelucrarea datelor cu caracter personal și să le încărcați pe site, alături de CV și de o copie a CI-ului în căsuța din dreapta, apăsând butonul Browse. La primirea acestuia, vă vom contacta pe email sau telefonic pentru a continua procesul de înscriere.
Pentru detalii sau întrebări, ne puteţi scrie la adresa de email curs@institutulmontessori.ro.
Cursul cu certificat de asistent de educator Montessori (3-6) NU este suficient pentru a fi lider de clasă Montessori. Pentru formarea ca educator Montessori vă rugăm să consultați secțiunea cursuri cu diploma AMI.
Ce privilegiu deosebit este să fii parte la construirea noilor rădăcini Montessori în Romania și să întâlnești pe toți acești oameni care încet și sigur au început să se simtă acasă la MIB. Ce privilegiu aparte este să găsești un sens atât de aproape de inima ta și să înțelegi misiunea frumoasă pe care o ai: de a fi martor la creșterea naturală a copiilor. Multumesc pentru efortul pe care l-ati facut ca toate acestea să se întâmple!
Anca UrsuCând intri într-un astfel de curs trebuie să fii sigur că îti dorești o transformare, pentru că nu te poți întoarce același om care ai venit.
Sorina ManoliuCe călătorie minunată și plină de descoperiri!
Aura CadisEu credeam că eu sunt cea care caută drumul. Dar datorită voua, drumul m-a găsit pe mine. Multumesc pentru că sunteți parte din călătoria mea.
Adela MunteanuSunt recunoscătoare pentru tot ce am învățat și pentru oamenii pe care i-am întâlnit. Mă simt ca un copil în gară, cu bagajul plin cu amintiri și cunoștinte, gata să ia trenul și să exploreze lumea.
Anca Fagaras