fbpx

Madlena Ulrich, Trainer

Madlena.v02

Madlena Ulrich, Trainer AMI 3-6 ani

Madlena Ulrich este trainer AMI la Cursul pentru educator Montessori la nivel 3 – 6 ani organizat de MIB la București.

Madlena a copilărit în Germania și tot acolo a mers la o școala generală Montessori. În adolescență s-a mutat în Norvegia. A absolvit studii superioare pentru învățământ preșcolar și urmează un curs de Masterat în Pedagogie la Universitatea Vestfold din Norvegia.

Mai întâi a urmat cursurile AMI pentru 3-6 ani la Colegiul Montessori Mount St. Mary din Dublin, Irlanda. Din 1995 lucrează ca educator Montessori și s-a implicat în dezvoltarea educației Montessori în Norvegia, prin susținerea de conferințe și ca Vice Președinte al Consiliului Asociației Naționale Montessori din Norvegia, NMF.

În anul 2008 a început formarea sa ca trainer, și astfel a lucrat doi ani cu Molly O’Shaughnessy în Minnesota și a făcut un curs de vară cu Ulla Wikefeldt în Suedia. În prezent face parte din corpul profesoral AMI din China si ține cursuri și conferințe în Norvegia și în alte țări.