11-13 aprilie 2017, între orele 13.00 – 18.00, sediul MIB
Acest workshop este o invitație la înțelegerea și susținerea copiilor cu nevoi educative speciale și a famiilor lor. Se adresează atât educatorilor și asistenților din clasele Montessori, cât și consilierilor școlari și administratorilor de grădinite și școli în general. Workshopul este deschis și părintilor cu copii cu cerințe educative speciale, precum si tuturor celor care au ocazia să influențeze pozitiv evoluția unui copil cu dizabilități.
Nancy Lechner lucrează cu și pentru copii mici din anul 1977. Deține diplome AMI (Association Montessori Internationale) pentru nivelele 0-3 și 3-6 ani si diploma AMI de educație specială. A susținut nenumărate workshopuri pentru parinți și pentru echipe educaționale din California, Oregon, Texas, Australia și Europa. Împreună cu sora sa, Patricia Wallner, este fondatoarea organizației Parent and Child Together care a oferit consiliere parentală, seminarii și sesiuni de dezvoltare profesională pentru educatori. Nancy vine pentru prima data în România cu scopul de a împărtăși din experiența sa de lucru la clasă cu copii cu diverse nevoi speciale și ca părinte al unui copil cu dizabilități.
În decursul celor trei zile, Nancy Lechner va prezenta participanților metode practice bazate pe principiile Montessori pentru identificarea și susținerea copiilor cu diverse nevoi speciale. De asemenea, îi va ghida pe educatori și asistenți în lucrul direct cu părinții unor astfel de copii, în drumul lor de acceptare a situației și de susținere cu iubire și înțelegere a propriului copil. Acesta este primul pas esențial pe drumul ascendent al familiei, după care urmează intervenția profesionistului avizat, care întocmește planul individualizat de lucru pentru copil și familia lui.
Workshop-ul nu oferă specializarea participanților în lucrul cu copiii cu nevoi speciale în materie de diagnoza și tratament, ci aduce un plus de constientizare și de informare în ceea ce privește problematica delicată și de multe ori evitată a nevoii de integrare în societate a persoanelor cu nevoi speciale.
Discuțiile, filmuletele, sesiunile frecvente de întrebări și răspunsuri, suportul de curs și experiența bogată a trainerului sunt surse sigure de dezvoltare profesională și personală pentru fiecare participant. O experiență unică și, pentru mulți dintre noi, absolut necesară!
Cursul se adresează educatorilor şi învăţătorilor Montessori, administratorilor şi fondatorilor de şcoli şi grădiniţe Montessori şi tuturor celor interesaţi de înţelegerea şi sprijinirea copiilor cu nevoi speciale.
Cursul se desfășoară în limba engleză, cu traducere în limba română.
Invitat: Nancy Lechner, trainer Montessori AMI, nivel 0-3 ani
Preţ: 200 euro (tva inclus)
Pentru înscriere, completați formularul.