„La acest moment sufletul omului se deschide în mod natural spre iubire. Conștiința sa devine sensibilă la măreția omului și la civilizația bazată pe marile cuceriri care au fost posibile prin cooperarea umană… acest om este acum pregătit să înceapă să trăiască în mod tainic, dar pragmatic, pentru alți oameni, să-și dedice viața altora, să facă sacrificii, să fie devotat, cu scopul de a proteja. Acesta este sensul și importanța acestei perioade: omul care trăiește pentru alții este o ființă fundamental socială.” (Maria Montessori)
Adolescentul, acest necunoscut, trebuie luat în seama și descoperit așa cum este și, mai ales, așa cum poate să fie. Maria Montessori are enorm de multe de spus despre aceasta vârstă prea putin explorată și valorificată, iar modelul ei de școală pentru adolescenți poate fi salvator pentru România și pentru copiii ei. Să explorăm împreună această vârstă!
Așadar, a venit vremea primului workshop Montessori AMI pentru adolescenți din Romania, care își propune să ofere o bază de informații și experiențe cu referire la teoria și abordarea Montessori in lucrul cu adolescenții (tineri cu vârste cuprinse între 12-18 ani).
Publicul țintă îl reprezintă toți cei interesați de abordarea Montessori cu privire la vârsta adolescenței, părinți, profesori în școli Montessori și profesioniști din toate domeniile, inclusiv asistență medicală și asistență socială.
Workshop-ul oferă o descriere amplă a vieții și dezvoltarii adolescenților și o perspectivă Montessori asupra comunității pentru adolescenți pe care participanții o pot aplica în comunitățile lor.
Tematica
Subiectele dezbătute se concentrează pe înțelegerea nevoilor de dezvoltare ale adolescentului și pe componentele unui program Montessori pentru adolescenți.
– Abordarea Montessori – planurile de dezvoltare, tendintele umane, mediul si adultul pregătit
– Caracteristicile adolescentilor si nevoile lor
– Mediul pregătit în sprijinul dezvoltarii adolescentului
– Importanța lucrului cu mâinile, a exprimării de sine și a vieții rezidențiale
– Centrul de studiu și de lucru
– Rolurile adulților într-o comunitate de adolescenți:Generaliști/specialiști
– Rezultatele celui de-al treilea plan
Participanții vor primi certificat AMI de participare la finalizarea workshopului.
Perioada: 14-17 martie 2024
Program:
Joi si vineri: 13.00 – 19.00
Sambata si duminica: 9.00 – 14.00
Locația: sediul Montessori Institute of Bucharest, str. Stirbei Voda nr. 71, etaj 1, sector 1, Bucuresti
Preț: 450 euro
Înscrierile se fac completând acest formular.
Jenny Höglund este trainer AMI pentru nivelul 6-12 ani. Deține diplomele AMI pentru nivelul 3-6 ani și 6-12 ani. Jenny este co-fondator la Montessoriskolan Lära för livet din Suedia (1995) și a lucrat cu elevi de nivel 6-12 ani și cu adolescenți timp de peste 23 de ani, precum și în calitate de director al școlii din 2006. Jenny ține cursuri la Centrul din Bergamo, Italia, din 2006 și ofera cursuri și workshopuri despre adolescenti in multe tari din lume.
Când am început cursul pentru educator Montessori pentru vârstă de 3-6 ani, eram însărcinată în 7 luni.
Era o călătorie cu multe necunoscute, în timpul căreia trainerul m-a sprijinit atât de mult emoțional, încât totul mi-a părut ulterior o experiență care mi-a schimbat viața și mi-a oferit multă încredere în mine.
Cursul te ajută să te cunoști mai mult pe tine însuți, căci nu poți sprijini copilul să se clădească, dacă tu nu știi cine ești. Pe lângă aceasta, te ajută să te adâncești în abordarea Montessori și să o așezi ca mod de viață pentru fiecare zi.
Trainerul mi-a arătat ce înseamnă blândețea și bunătate autentică, este o ființa capabilă să dăruiască mult de la ea pentru a-i sprijini pe ceilalți. Nu ne-a spus niciodată că ce avem noi de realizat ca viitori ghizi este ușor, dar făcând-o ea cu atâta naturalețe și dedicare totul ne-a fost mai simplu.
Nu vă temeți să mergeți pe drumul acesta, este o călătorie în urma căreia veți afla cât de frumos și natural poți însoți copilul în dezvoltarea sa!
Drumul meu în educația Montessori a început cu cursul de asistenți 3-6 ani, apoi am vrut mai mult și în anul 2019 am început cursul de educatori.
Pentru prima dată în viață am învățat totul cu o mare bucurie, fiecare zi a însemnat o descoperire și o revelație despre ce înseamnă copilul mic.
Deși sunt educatoare în sistemul tradițional public de 30 de ani, de-abia acum am înțeles care sunt nevoile copilului, cum eu, adultul, să observ și să mă pliez după el, să am încredere și răbdarea îngerilor, să privesc fiecare copil cu smerenie și încredere, să îl respect pentru că este constructorul viitorului adult.
Acum sunt educator Montessori tot în sistemul public și fiecare zi e o fericire și o descoperire, mă bucur de ce am învățat și împreună cu copiii mei continuăm drumul pe care l-am început în anul 2019. Am speranța ca într-o zi viziunea Mariei Montessori va ajunge în cât mai multe grădinițe din România.
Adina JurcaCe privilegiu deosebit este să fii parte la construirea noilor rădăcini Montessori în Romania și să întâlnești pe toți acești oameni care încet și sigur au început să se simtă acasă la MIB. Ce privilegiu aparte este să găsești un sens atât de aproape de inima ta și să înțelegi misiunea frumoasă pe care o ai: de a fi martor la creșterea naturală a copiilor. Multumesc pentru efortul pe care l-ati facut ca toate acestea să se întâmple!
Anca UrsuCând intri într-un astfel de curs trebuie să fii sigur că îti dorești o transformare, pentru că nu te poți întoarce același om care ai venit.
Sorina ManoliuCe călătorie minunată și plină de descoperiri!
Aura CadisEu credeam că eu sunt cea care caută drumul. Dar datorită voua, drumul m-a găsit pe mine. Multumesc pentru că sunteți parte din călătoria mea.
Adela MunteanuSunt recunoscătoare pentru tot ce am învățat și pentru oamenii pe care i-am întâlnit. Mă simt ca un copil în gară, cu bagajul plin cu amintiri și cunoștinte, gata să ia trenul și să exploreze lumea.
Anca Fagaras