Camillo Grazzini și Baiba Krumins, directori de formare la Centrul Internațional de Studii Montessori al Fundația din Bergamo, oferă argumente din scrierile Mariei Montessori referitoare la următoarea întrebare:
Întrebare: În școlile noastre primare primim copilul aflat în planul al doilea de dezvoltare. Ar trebui să subdivizăm acest plan oferind medii separate pentru copiii de 6-9 ani, respectiv pentru cei de 9-12 ani? Sau ar trebui să avem un singur mediu pentru întregul grup de copii aflați în intervalul de vârstă 6-12 ani?
Răspuns: Ce este atât de uimitor în abordarea Montessori a educației este armonia clară și profundă dintre teorie (înțeleasă ca o formulare logică a principiilor și legilor generale care stau la baza descrierii unei realități, fie ea naturală sau socială) și practică (înțeleasă ca activități care vizează un rezultat concret). Acest tip de armonie este rar, dacă nu unic, în domeniul educației unde, în cel mai bun caz, nu se poate găsi nicio relație și, în cel mai rău caz, există un conflict total între teorie și practică (unde „teoria”, în orice caz, este adesea înțeleasă doar ca scopurile educației, în timp ce „dezvoltarea naturală” este lăsată la latitudinea psihologilor și, mai recent, a neuroștiințelor).
Așadar, ce înseamnă în practică planul nedivizat al copilăriei pentru perioada 6-12 ani? Că munca de dezvoltare pe care copilul o întreprinde în perioada 6-12 ani este în esență aceeași pe parcursul întregului plan de dezvoltare. O mare parte din această muncă de dezvoltare poate fi rezumată în mesajul „Ajută-mă să gândesc singur!”. Acestei nevoi de independență mentală (și morală) trebuie să îi răspundă educația în acest plan de dezvoltare și acest tip de independență este dobândit treptat pe parcursul întregului ciclu primar, prin intermediul multor activități variate, având fiecare obiective specifice. Privind în acești termeni foarte generali și căutând coerența între „teorie” și „practică”, se poate concluziona că mediul pregătit este unul și același pentru intervalul de vârstă cuprins între șase și doisprezece ani. În mod cert, nu se justifică ideea conform căreia copiii cu vârste cuprinse între șase și nouă ani ar trebui să lucreze cu materiale avansate, în timp ce copiii cu vârste cuprinse între nouă și doisprezece ani ar trebui să lucreze numai (sau aproape doar) cu cărți. Aceasta este o împărțire falsă a celui de-al doilea plan de dezvoltare: pare să indice o diferență calitativă de tipul celei la care ne-am aștepta dacă acest plan ar fi împărțit în două sub-planuri. De asemenea, divizarea nu are sens, deoarece există mulți copii din clasele primare Montessori care nu au explorat și nu au lucrat cu toate materialele avansate din mediu, chiar și atunci când părăsesc clasele primare la vârsta de 11 sau 12 ani. Lucrul cu geometria este un prim exemplu.
Vârste mixte
Una dintre cele mai cunoscute trimiteri cu privire la vârstele mixte este cea care se găsește în Mintea Absorbantă. Dar să o luăm în considerare pe aceasta dar și alte referințe în ordine cronologică.
Comunicări AMI: În articolul său „Ce diferență de vârstă ar trebui să existe între copiii dintr-un grup Montessori?” (Comunicări, 1983, nr.1), Rosy Joosten-Chotzen citează ceea ce Maria Montessori a spus în timpul celui de-al treilea curs de la Londra, în 1923. „Ce diferență de vârstă ar trebui să existe între copiii dintr-o grupă? Nu mai mult de trei ani diferență. Grupurile ar trebui să cuprindă copii cu vârste cuprinse între 3 și 6 ani”. Citatul continuă să sublinieze importanța vârstelor combinate, spre deosebire de „clasele cu o singură vârstă, precum cele din școlile obișnuite”. Întrebarea care se pune aici este dacă partea „nu mai mult de” este citată corect.
Societatea copilului și lumea: Discursuri și scrieri nepublicate
Această carte (Clio Press) include o prelegere ținută de Maria Montessori în cadrul unui curs în India, în 1942. Prelegerea se numește „Despre principiile școlii Montessori” și este extrem de importantă pentru organizarea unei școli Montessori în general. În această prelegere Montessori spune: „Majoritatea școlilor, poate ar trebui să spun toate, au copii de aceeași vârstă în clase diferite. De fapt, curriculum-ul lor se bazează pe vârste. Experiența noastră ne-a separat de această regulă generală, pentru că, în școala noastră, ceea ce căutăm este tocmai această diferență de vârste. Și dacă ar fi să punem o limită în diferența lor, atunci ar trebui să spunem că trebuie să existe o diferență de cel puțin trei ani.”
Lucrul esențial este „cel puțin”, care este foarte diferit de „nu mai mult de”. Ceea ce Maria Montessori spune aici este că o diferență de vârstă de trei ani este un minim, iar diferența maximă de vârstă nu este specificată. Cu alte cuvinte, aceste afirmații ar indica în mod clar că atât o clasă de 6-12 ani, cât și clasele de 6-9 ani și 9-12 ani sunt la fel de acceptabile din punctul de vedere al Mariei Montessori. Cu toate acestea, în aceeași prelegere, Maria Montessori subliniază, de asemenea, importanța libertății de mișcare dintr-un mediu în altul, ceea ce înseamnă că mediile 3-6 ani, 6-9 ani și 9-12 ani sunt interconectate, atât din punct de vedere fizic (implicații arhitecturale), cât și psihologic (o atitudine a ușilor deschise).
Descoperirea copilului
Maria Montessori afirmă în Descoperirea copilului (1948, Kalakshetra, capitolul 25): „Ce avantaj imens are această metodă, unul care ar face foarte ușoară instruirea în școlile rurale și în școlile din satele mici din provincie, în care sunt puțini copii, în care nu s-ar putea forma multe clase diferite și care ar avea puține învățătoare. Rezultatul experimentului nostru este că o singură învățătoare poate să se ocupe de copii care se află la niveluri atât de diferite, cum ar fi cei cu vârsta cuprinsă între trei ani în grădiniță și clasa a treia în școala primară (…). În ceea ce o privește pe învățătoare, ea poate, fără pericolul de a-și epuiza forțele, să rămână toată ziua cu copii care aparțin unor grupe de dezvoltare atât de diverse, la fel cum într-o casă mama este în compania copiilor ei de toate vârstele (…)”.
Notă: În timp ce ediția Kalakshetra se bazează pe traducerea lui Mary A. Johnstone, ediția Clio folosește traducerea lui M. Joseph Costelloe, S.J.
Educarea potențialului uman
În Educarea potențialului uman (Kalashetra, capitolul 2), publicat pentru prima dată în 1948 și fundamental pentru planul al doilea de dezvoltare, Montessori spune doar că „în școlile noastre, vârstele sunt, într-o măsură limitată, mixte”.
Mintea absorbantă
Cartea Mintea absorbantă, publicată pentru prima dată în 1949, este dedicată primului plan de dezvoltare. Cu toate acestea, capitolul intitulat „Perioadele de dezvoltare” se ocupă de planurile de dezvoltare și acolo Montessori arată foarte clar că, în timp ce primul plan de dezvoltare este împărțit în două sub-faze, al doilea plan este un plan nedivizat. Apoi, în capitolul „Dezvoltare socială” există o secțiune intitulată „Viața socială”, care a constituit cea mai cunoscută sursă de referință Montessori pentru vârste mixte. În această secțiune este evident că Montessori are în vedere un mediu pentru copiii de la trei la șase ani și unul pentru cei de la șase la nouă ani, deoarece ea se referă efectiv la „clasa pentru șeptari, optari și nouari”. Cu toate acestea, ea precizează încă o dată că „există întotdeauna un acces ușor de la o sală de clasă la alta”.
Cu toate acestea, în aceeași secțiune, Montessori se referă, de asemenea, la șase vârste atunci când spune: „Când unii dintre profesorii noștri au vrut să aplice principiul unei vârste pentru o clasă, copiii înșiși au fost cei care au arătat ce dificultăți mari au apărut din asta. La fel este și acasă”. O mamă cu șase copii îi găsește ușor de gestionat”. Și, de asemenea, „mamei cu șase copii de vârste diferite îi este mult mai bine decât mamei cu unul singur”.
Concluzii
Lăsând la o parte prima referință de mai sus, concluzia generală pare să fie că atât un singur ciclu, cât și cele două cicluri ale clasei primare sunt acceptabile din punct de vedere Montessori. Opțiunea care va fi utilizată efectiv va depinde de circumstanțele specifice implicate, mai ales (după cum Maria Montessori însăși subliniază în Descoperirea copilului) de numărul de copii implicați: în acest caz, cei de vârstă primară. Cu toate acestea, este de asemenea clar că există și alte aspecte foarte importante care trebuie avute în vedere: accesul la medii pentru alte vârste și accesul la toate materialele avansate pentru toți copiii de vârstă primară.
Dacă ambele opțiuni sunt acceptabile din punct de vedere Montessori, atunci formatorii, profesorii și școlile în general pot opta pentru oricare dintre ele, dar fără a sugera vreodată că alternativa este cumva non-Montesori sau mai puțin Montessori.
Este clar că școlile vor opta pentru una sau alta dintre posibilități în funcție de ceea ce este mai convenabil din punct de vedere organizațional și financiar. În plus, dacă numărul de copii este astfel încât este posibil să se constituie o clasă de 6-9 ani și o clasă de 9-12 ani, școala poate alege acest lucru (mai degrabă decât două clase de 6-12 ani) dacă unul dintre profesori este nou sau are foarte puțină experiență. Cu toate acestea, toate aceste motive sunt motive practice, care nu au nimic de-a face cu motivele Montesssori de natură psiho-pedagogică.
O situație mult mai gravă este generată de posibilitatea ca o școală să prefere două cicluri în învățământul elementar deoarece școala, dorind să economisească din costurile materialelor, împarte întregul set de materiale avansate între cele două cicluri. Acest lucru limitează libertatea copilului de a alege activitățile și interferează cu libertatea copiilor de a lucra în ritmul lor propriu în toate domeniile (matematică sau geometrie sau orice altceva). Cu alte cuvinte, se stabilesc limite inutile pentru explorarea copiilor. Copiii sunt diferiți și trebuie să respectăm aceste diferențe și prin punerea la dispoziția fiecărui a unui mediu elementar (fie că este vorba de 6-9 ani sau 9-12 ani), cu un set complet de materiale avansate. Altfel, cel puțin într-o anumită măsură, adulții le impun copiilor propriile alegeri. Bineînțeles, problema nu face decât să se agraveze dacă, în plus, nu există libertatea copiilor de a se mișca din proprie inițiativă.
Comunicări AMI – 1/ 2003
