Despre AMI

Association Montessori Internationale (AMI) este organizația fondată de Dr. Maria Montessori în 1929 pentru păstrarea integrității operei sale.

AMI are misiunea de a proteja, promova și dezvolta educația Montessori la nivel global.

Dezvoltarea fiintelor umane

Viziunea și misiunea AMI

AMI afirmă și sprijină dezvoltarea naturală a ființelor umane de-a lungul vieții, astfel încât acestea să aibă o contribuție pozitivă la construirea unei lumi mai armonioase și pașnice prin educație.

 

Obiectivele AMI implică susținerea, propagarea și promovarea principiilor și practicilor pedagogice formulate de Maria Montessori, întru dezvoltarea deplină a potențialului uman. 

AMI are ca scop să asigure continuitatea moștenirii oferită lumii de Maria Montessori

Valori AMI

Accesul la un mediu educațional adecvat dezvoltării
Construirea unui context favorabil dezvoltării este sarcina de bază ale educației. Scopul ei este  împlinirea nevoilor specifice fiecărei etape a vieții prin facilitarea interacțiunii experimentale a copilului cu mediul special pregătit. 
Trezirea opiniei publice cu privire la demnitatea morală a copilului
Clarificarea adevăratei naturi a copilului, ca și creator al adultului, precum și a  responsabilității noastre de a ghida energiile firești ale copilului. Copilul este lucrătorul a cărui activitate spontană determină construirea omului matur. 
Extinderea accesului la educație
Promovarea principiilor educației Montessori inclusiv în sistemul convențional, prin intermediul centrelor acreditate AMI din fiecare zonă a lumii, cu scopul de a oferi cât mai multor copii oportunitatea de a beneficia de abordarea Montessori. 
Dezvoltarea profesională continuă
Formarea educatorilor Montessori astfel încât aceștia să poată să lucreze împreună cu natura umană în susținerea dezvoltării copilului, pentru împlinirea potențialului cu care acesta se naște
AMI încurajează și susține evoluția continuă a absolvenților prin evenimente organizate de centrele acreditate. De asemenea, asigură colaborarea constantă a trainerilor prin întâlniri regulate la nivel internațional și discuții specializate pe teme diverse.

Cum îi pregătește abordarea Montessori pe copii pentru o viață
trăită cu compasiune

"Astăzi avem nevoie de o educație care să ia în considerare dezvoltarea umană și toate lucrurile minunate pe care le fac oamenii, deoarece cunoștințele nu sunt suficiente. Educația înseamnă să-i privești pe copii și să spui: cu ceea ce avem, să creăm ceva care îi va ajuta să înflorească."

Formarea educatorilor Montessori

 Formarea AMI este o experiență profundă de creștere personală și de învățare, dar în același timp o poartă deschisă către o lume a profesionalismului, bogată în expertiză și împărtășiri. 

Formarea educatorilor
Dezvoltarea comunității globale Montessori

AMI susține și conectează o comunitate globală de educatori, cercetători și școli Montessori, promovând colaborarea și schimbul de bune practici. Prin conferințe, seminarii și evenimente, membrii AMI au acces la cele mai noi cercetări și resurse în educația Montessori.

Dezvoltarea comunitatii
Garanția autenticității Montessori

Chiar dacă metoda Montessori nu are franciză, accesul la informație clară și autentică este asigurat de către centrele AMI din toată lumea, astfel încât părinții și cei interesați să aibă acces la esența acestei abordări. 

Parteneriate și proiecte educaționale

AMI colaborează cu organizații internaționale pentru a extinde educația Montessori în sistemul de învățământ public și privat. Sprijinirea proiectelor de implementare a abordării Montessori în medii dezavantajate constituie o prioritate AMI aparte. 

Sistem de invatamant