Întrebare: Care este efectul suzetelor?
Dr. Silvana Quattrocchi Montanaro, trainer AMI pentru nivelul de vârstă 0-3 ani, oferă perspectiva sa asupra acestui subiect.
Răspuns: Mamele și tații nu ar trebui să ofere copilului suzete din convingerea eronată că acestea îi pot aduce confortul. Oferirea unei suzete trădează cu adevărat lipsa noastră de cunoștințe cu privire la cine sunt cu adevărat nou născuții. Nu reușim să vedem necesitățile lor vitale și așteptările lor profunde. Oferirea de suzete arată, de asemenea, în mod clar că avem impresia greșită că suptul este cea mai plăcută experiență pentru sugarul mic și că această mișcare permanentă a gurii ar putea fi capabilă să satisfacă cele o sută de miliarde de neuroni ai creierului lor.
Folosirea suzetelor arată că nu suntem conștienți că abilitatea nou-născutului și dorința lui de a suge fac parte din programul evolutiv pentru restabilirea, într-un mod diferit, dar și mai satisfăcător, a relației preferențiale din sarcina internă. Alăptarea nu numai că oferă cea mai bună hrană nutritivă ci, datorită modului intim necesar pentru obținerea acestui lapte, oferă, de asemenea, posibilitatea unei experiențe zilnice repetate a unui „atașament reînnoit și special” care păstrează mama și nou-născutul împreună pentru o bunăstare fizică și psihologică reciprocă.
Relația exclusivă cu mama; vederea chipului ei iubitor; ascultarea bătăilor inimii și respirația ei – toate sunt beneficii senzoriale adăugate la necesitatea hranei. Semnificația emoțională a alăptării nu poate fi niciodată subestimată. Nou-născuții așteaptă această întâlnire pentru a le fi satisfăcute toate nevoile. Ei așteaptă să primească nu numai laptele necesar supraviețuirii și creșterii fizice ci, după cum spune Erich Fromm, ei așteaptă „lapte și miere”. Corpul și mintea au nevoie de o mamă care poate să le ofere hrana adecvată necesară pentru dezvoltarea umană optimă. Și, primele 6-8 săptămâni după naștere, o perioadă de timp denumită „viață simbiotică” sau „sarcina externă/ psihică”, au o semnificație aparte. Finalizarea cu succes a acesteia produce „încrederea de bază în mediu”, ceea ce înseamnă că această ființă umană va simți pentru totdeauna lumea ca fiind un loc pozitiv.
Nevoia de hrană pregătită special în corpul mamei se împletește cu nevoia de acceptare și iubire, astfel încât nou-născuții să poată fi protejați nu numai de boli fizice, ci, prin experiența marii bucurii care vine dintr-o relație umană atât de puternică, ei să poată iubi noul mediu și să-și poată iubi semenii.
Nefiind conștienți de aceste evenimente importante și bine programate, respingem înțelepciunea Naturii și le oferim nou-născuților o suzetă, o bucată de cauciuc menită să înlocuiască prezența umană, expresia tangibilă și întruparea acceptării și iubirii.
Sunt posibile efecte secundare de nedorit. Utilizarea prelungită a suzetei poate foarte bine să cauzeze probleme în ceea ce privește dezvoltarea corectă a gurii și alinierea dinților. De asemenea, poate provoca schimbări la nivelul bolții palatine.
La un alt nivel, o altă consecință a utilizării suzetei este în planul dezvoltării limbajului, una dintre cele mai mari realizări ale speciei umane. Păstrând gura copilului mereu ocupată cu suptul, facem imposibilă pentru el manifestarea primelor faze ale dezvoltării limbajului. La naștere, mișcarea voluntară a copiilor este limitată – ei pot doar să sugă, să înghită și să plânge. Aceste acțiuni voluntare fac posibil ca nou-născuții să efectueze puternicul efort muscular necesar pentru a scoate laptele matern din interiorul sânului mamei și a-l duce în gură și apoi trimiterea lui în corp pentru a fi digerat, precum și pentru a plânge oricând au nevoie de atenție. Aceasta este cu adevărat „o trusă de supraviețuire”.
Nou-născuții nu pot produce sunete ale limbajului uman deoarece laringele lor nu se află încă într-o poziție anatomică pre-umană. Acest lucru se datorează dimensiunii creierului lor, care este mult mai mare decât creierul strămoșilor noștri, numiți „mamifere superioare”. Este nevoie de câteva luni după naștere pentru ca laringele lor să coboare și să ajungă în poziția umană adecvată, iar atunci nou-născuții pot începe să emită vocale precum „a a a, o o o”. Când se întâmplă acest lucru, copiii sunt foarte surprinși, dar și foarte fericiți și, prin repetare continuă, devin conștienți că aceste sunete sunt efectul muncii lor voluntare. Ei își dau seama că sunt capabili să emită oricând doresc aceleași sunete pe care le-au auzit încă din perioada vieții prenatală. Aceasta este o realizare incredibilă și semnifică faptul că procesul de umanizare este pe drumul cel bun. Nou-născuții încep să dobândească un mod special, unic de comunicare – limbajul vorbit. După cum se știe, această capacitate este, de asemenea, o condiție prealabilă pentru dezvoltarea gândire reflexive, abstracte și imaginative.
Dacă nu există impedimente, a doua fază a dezvoltării limbajului are loc la cinci luni când copiii devin capabili să pună împreună vocalele cu unele consoane, respectiv, consoanele care necesită mișcarea buzelor, cum ar fi m, n, d, t, etc. Astfel, auzim peste tot cuvintele ma-ma, pa-pa, da-da. Suntem conștienți că o suzetă împiedică primele manifestări ale realizărilor în domeniul limbajului vorbit? Dacă noi dăm copilului o suzetă, îl vom împiedica să exerseze aceste sunete timpurii și acest lucru ar putea foarte bine să întârzie dezvoltarea limbajului. În același fel se întâmplă atunci când un copil își bagă degetul mare în gură – nici el nu poate exersa sunetele pe care ar trebui să le producă.
Dacă îi dăm copilului, de exemplu, o minge suficient de mică pentru a o prinde cu ambele mâini, interesul său pentru suptul degetului va scădea. Copilul trebuie să își dezvolte mâinile, iar activitățile realizate cu mâna îi vor ajuta mintea să se dezvolte. Și întotdeauna, ar trebui să vorbim în mod constant cu copilul, ceea ce înseamnă că nu ar trebui să ne adaptăm la etapele de dezvoltare a limbajului în care se află, ci să folosim limba în toată măreția și posibilitățile ei de exprimare.
Comunicări AMI – 2/2009, pag. 74-76
