Un proiect Montessori de succes. Miercurea Ciuc
Am absovit liceul pedagogic în anul 1990, fac parte din prima generație de educatoare care am început lucrul cu copiii dupa 1989. Am trecut prin toate reformele din educație, am participat la multe cursuri de perfecționare pentru că am vrut să învăț, să știu, să aplic, să fiu o educatoare bună. Eram mândră și mulțumită de copiii mei, de sala de clasă care era amenajată conform cerințelor curricullumului învățământului preșcolar.
Dar a venit un moment când mi-am dat seama că ofeream copiilor foarte multe informații, cunoștințe, care la sfârșitul anului școlar erau uitate. Vedeam copii care se jucau sau lucrau împreună dar erau frustrați pentru că erau nevoiți să împartă jucării, să renunțe la dorințele și ideile lor, vedeam copii supărați sau mânioși pentru că ziua era împărțită în multe momente și erau mereu întrerupți din activitatea sau jocul lor. Desfășuram activități cu toți copiii și mereu erau câțiva activi, răspundeau, se implicau, dar mulți copii stăteau deoparte, și nu pentru că nu știau ce să răspundă, dar poate nu erau atât de rapizi în reacții, poate erau mai timizi, sau pur și simplu simțeau că nu e nimic interesant, iar eu nu ajungeam la ei pentru că interacționam prea puțin. Eram preocupată să aplic o programă, dar nu știam să observ și să cunosc copiii. Eram eu actorul principal care transmitea cunoașterea, care preda, organiza jocuri, direcționa copiii. Deși știam că la această vârstă copilul are gândirea concretă, ofeream foarte multe cunoștințe abstracte, era solicitată memoria de scurtă durată, livram informații, prea puțin lăsam copiii să descopere singuri. Nu aveau timp și prilej pentru a experimenta, pentru a învăța singuri. Cred că cel mai mult m-a întristat faptul că vedeam mai degrabă competiție între copii și nu empatie, bunătate, întrajutorare. Nici nu putea fi altfel din moment ce accentul era pus pe evaluare, judecare, copilul trebuia să se încadreze în niște itemi dictați de reperele de dezvoltare ale copilului preșcolar. Ofeream copiilor libertatea de a se juca în timpul și modul organizat de mine, dar nu libertatea de a alege ce să se joace sau să învețe, când să învețe și cum. Nu le ofeream libertatea de a se descoperi cine sunt și ce pot să facă.
În 2016 am citit cartea Mariei Montessori ”Descoperirea copilului” și am avut o revelație, mi-am dat seama că acesta este copilul, el vrea să facă totul singur, vrea să muncească. Am înțeles că noi ”furăm” demnitatea copilului când totul este doar o joacă, că acum este vârsta când el este interesat să scrie litere, să citească, să descopere totul singur. Eram fascinată de materialele descrise în carte – turnul roz, cilindri, litere de glașpapir, bare de numărat, cifre, și deși eu nu le văzusem niciodată, le-am confecționat singură sau le-am cumpărat. Dar cum să le folosesc? Prima transformare pe care am făcut-o în clasă a fost să renunț la jucăriile din plastic de la jocul de rol, să introduc ulcioare, farfurioare din ceramică, obiecte reale și am văzut imediat cum copiii erau atenți, le manevrau cu grijă, erau puse mereu pe raft, nu lăsate pe podea ca înainte. Am introdus covorașe pe care copiii își duceau materialele și jucăriile, se jucau singuri, nu erau deranjați sau întrerupți și erau dintrodată calmi, liniștiți. Am început să mă îndrept mai mult spre fiecare copil în parte, să încerc să îl cunosc. Și totuși era prea puțin, îmi doream să înțeleg și să descopăr copilul, dar acest lucru era posibil doar prin studiu aprofundat, iar toate energiile și gândurile mele au mers în această direcție.
În anul 2017, Asociația OvidiuRo condusă de Maria Gheorghiu m-a selectat ca să fiu beneficiara unei burse oferită de Montessori Institute of Bucharest pentru cursul de asistenți. Nu pot să descriu în cuvinte bucuria trăită. Au fost doar două săptămâni, dar în care mi-am dat seama de greșelile pe care le-am făcut cu copiii, din neștiință sau pentru că nu am fost atentă la nevoile lor, am început să înțeleg ce înseamnă mediul pregătit pentru copil, care sunt energiile creatoare ale copiilor. Abia am așteptat să mă întorc la grădiniță și să transform mediul, să aduc ordinea în clasă, dar aveam nevoie de fapt să mă transform pe mine, să aduc ordinea, calmul și răbdarea în mine, să fiu educatorul pregătit să vadă și să observe copilul. La începutul celor două săptămâni, Mariana Uliță ne-a spus că acest curs este doar o privire prin gaura cheii într-o clasă Montessori. Eu îmi doream să pășesc în acea clasă, să învăț și să descopăr toate materialele, să văd copilul prin ochii și mintea Mariei Montessori, pentru că deși citisem multe dintre cărțile ei, înțelegeam prea puțin. De acum știam că trebuie să fiu educator Montessori și nu mai eram singură. Mariana Uliță m-a văzut și era alături de mine, Maria Gheorghiu îmi susținea acest proiect, Măriuca Talpeș, cofondator al Proiectului Merito, care premiază profesorii dedicați, mi-a dat tot ajutorul posibil. Și cel mai important, prietena mea Miorița, educatoarea cu care lucrez la clasă de aproape 20 de ani, își dorea același lucru – să avem o clasă Montessori.
Astfel, în anul 2019 m-am întors din nou la Intitutul Montessori, de data aceasta pentru a urma cursul de educatori, nivel 3-6 ani. Au fost cei mai frumoși doi ani din viața mea. Alături de oameni pasionați am realizat ce înseamnă de fapt iubirea pentru copil, să te lași pe tine deoparte și să urmezi copilul. Am petrecut mult timp la institut, în mediul Montessori amenajat cu multă atenție și grijă. Am văzut și am simțit ce înseamnă un mediu frumos, ordonat, am învățat și am lucrat, am repetat asemenea copiilor lucrul cu fiecare material de la fiecare arie, am urmat tot drumul copilului de la 3 la 6 ani în mediul Montessori. Ghidul nostru a fost Mariana. Spun ghid, nu trainer, pentru că nu doar ne-a oferit informații, ci ne-a lăsat să descoperim singuri, să explorăm, să înțelegem cum funcționează mintea copilului, care e scopul fiecărui material din mediu, cum să îl prezentăm copilului astfel încât să îl absoarbă cu toată ființa lui.
Acum sunt educator și sunt fericită că am reușit să organizez o clasă Montessori în sistemul public. Nu am dorit doar să aduc câteva principii sau materiale într-o clasă de învățământ tradițional, pentru că atunci când înțelegi viziunea Mariei Montessori, știi că acesta este drumul. Am implementat abordarea Montessori în întregime, având grijă să asigur toate condițiile ca programul să funcționeze. Și văd schimbarea în copiii mei: sunt liniștiți, curioși, dornici să lucreze, să experimenteze, să învețe. Și acum au toată libertatea și oportunitatea de a face aceste lucruri. Sunt independenți și au încredere în ei pentru că știu ce pot să facă, se ajută între ei, cresc împreună, cei mici de 3 ani îi admiră pe cei mari de 5-6 ani și abia așteaptă să fie ca ei, cei mari îi ajută pe cei mici și sunt alături de ei. Suntem ca o familie iubitoare. Nu suntem doar o clasă, suntem o comunitate împreună cu părinții care ne sunt alături. Vedem înțelegere și pace între copii, nu competiție. Copiii nu sunt deloc egoiști, chiar dacă lucrează individual cu materialele. Le-am citit odată o poveste despre faptul că a fi bun înseamnă să împarți, iar apoi i-am întrebat cum se întâmplă asta în clasă la ei, ca ei nu împart materialele în sensul obișnuit. Iar ei mi-au dat cel mai frumos răspuns – că ei împart de fapt, pentru că tot ce este în clasă este al lor.
Nu doar copiii s-au schimbat, eu sunt un alt om. Acest curs te transformă într-o ființă liberă, îți dă curaj și încredere, îți oferă siguranța că ești persoana pregătită pentru copil, că poți înțelege, poți iubi și respecta fiecare copil, cu calm și răbdare – te pregătești să aștepți copilul care nu este încă acolo, dar care va veni.
Adina Jurcă
Educator Montessori
Școala Liviu Rebreanu din Miercurea Ciuc
