Venirea pe lume a celui de-al doilea copil este un eveniment care schimbă dinamica întregii familii și consumă resurse valoroase, chiar dacă este un eveniment fericit. Un asemenea moment implică întreaga familie și vine cu frământări atât pentru părinți, cât mai ales pentru copilul care există deja. Nu este ușor pentru el să vadă că brațele mamei sale cuprind o altă ființă, noul membru al familiei lui. Multe și copleșitoare pot fi emoțiile pe care le trăiește în fața unui asemenea eveniment.
🤱 Copiii pot percepe noul membru al familiei ca fiind un “intrus” de care se simt amenințați, ca și cum fratele/sora a venit să acapareze cu totul iubirea și atenția părinților.
Te invităm să explorăm împreună aspecte importante ce țin de acest subiect, precum:
🔬 Cum comunicăm copilului vestea legată de venirea pe lume a unui frate/ unei surori?
🔬 Cum pregătim copilul pentru venirea pe lume a unui frate sau unei surori? Dar pentru schimbările care vor apărea în familie?
🔬 Ce întrebări îi frământă pe copii atunci când apare al doilea copil în familie? Care sunt temerile/ fricile pe care le poate dezvolta copilul pe fondul aflării unei astfel de vești și cum îl putem ajuta să le gestioneze?
🔬 Care sunt schimbările care pot apărea în comportamentul copilului odată cu venirea în familie a unei surori/ unui frate?
🔬 Ce tipuri de regresii poate înregistra copilul în contextul completării familiei sale cu încă un membru? Cum îl putem susține în mod adecvat pe parcursul acestora?
🔬 Cum onorăm venirea pe lume a celui de-al doilea copil, securizându-l afectiv, în același timp, și pe copilul deja existent în familie?
🔬 Cum (re)gândim rutinele în cadrul familiei odată cu venirea pe lume a celui de-al doilea copil?
🔬 Cum își găsesc mamele cea mai bună “măsură” în sens de disponibilitate emoțională și timp valoros petrecut în egală măsură cu ambii copii?
🔬Cum credităm rolul tatălui în familia lărgită, odată cu venirea pe lume a celui de-al doilea copil?
⚖ Dacă ești pe cale de a aduce pe lume încă un copil și te preocupă aceste întrebări, atunci negreșit acest seminar va veni în sprijinul tău.
Te așteptăm cu drag!